Recenzie "I. R. En" de Sandra Coroian


     Autor: Sandra Coroian
     Număr pagini: 227
     Editura: Quantum Publishers


                                    Descriere:

          Atunci când afli că viața pe care ai trăit-o nu îți aparține, ce ai de gând să faci?
    Într-o lume în care oamenii se ghidează după 5 coduri, sunt conduși de 5 Supremi, iar visele sunt interzise, Cehel Ynue, o tânără ce pornește în viață ca fiind un copil prodigy, se zbate să descopere adevărul, încălcând regulile. Pe parcursul călătoriei sale, Cehel se întâlnește de mai multe ori cu termenul necunoscut I.R.En., care îi obsedează subconștientul și care o împinge spre aflarea adevărului.
    O singură lume, fenomene bizare greu de explicat, un Healer și un Mediator care refuză să accepte realitatea oferită de către sistem. I.R.En., romanul care împinge cititorul să se îndoiască de propria realitate în care trăiește, făcându-l să intoarcă pagină după pagină pentru a afla răspunsul la toate întrebarile pe care este constrâns să și le puna.


                                     Părerea mea:

     Încă o carte care m-a spulberat, a dat cu mine de jos și, în același timp, m-a făcut să mă bucur de lectură. Deși este prima carte publicată de Sandra Coroian, pot să vă zic cu mâna pe inimă că această carte este superbă. Atunci când citesc cartea de debut a unui autor, habar nu am de ce, dar am impresia că nu va fi o carte atât de bună; probabil greșesc. Această carte te duce pe cele mai îndepărtate galaxii, unde o vei cunoaște pe Cehel Ynue care este un personaj bine construit și complex. 
     Am rămas uimită de la trecerea planului real la cel ireal și, mai ales, de felul în care este realizată narațiunea. Până acum nu am citit deloc cărți SF, probabil că nu mi s-au părut interesante; sau poate nu am avut destul curaj, cine știe? Dintre toate cărțile pe care le-am citit scrise de autori români contemporani, această carte se află pe locul II fiindcă a fost prea genială și chiar merită să fie cunoscută.
     La început m-au încurcat puțin toate denumirile și numele, dar după ce am citit 100 de pagini le știam fără probleme. Această carte am citit-o în câteva ore. Deși cartea nu este nici foarte groasă, este ușor de citit și nici măcar nu ai idee când ajungi la final. Acum o oră am terminat-o și când am văzut că sunt mai puțin de 50 de pagini eram ceva "Ăăăm, cartea mai are cumva o continuare?". Când am terminat-o, am stat ceva timp să procesez tot ce s-a întâmplat și apoi mi-am dat seama și mi-am reamintit toate scenele frumoase din carte.
     Pe scurt, este o carte minunată și chiar nu mă așteptam să îmi placă. Cel mai mult am luat această carte pentru că mi-a plăcut foarte mult coperta. Vă sfătuiesc să citiți neapărat această carte, indiferent dacă o cumpărați sau o împrumutați de la cineva.



Comentarii

  1. Multumesc frumos pentru aceasta recenzie <3 Este minunata si in curand apare M.O.O.N. (continuarea I.R.En.)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare