Recenzie "P.s. Îmi placi" de Kasie West


     Autor: Kasie West
     Număr pagini: 304
     Editura: Leda Edge


                                     Descriere:

     Ora plictisitoare de chimie. Concentrată asupra propriilor gânduri și nicidecum atentă la lecția care se predă, Lily își scrie pe bancă un vers dintr-o melodie preferată. A doua zi, surpriză! Cineva a adăugat versul următor! În scurt timp, între Lily și corespondentul anonim începe un schimb intens de mesaje, în care ei își împărtășesc secrete, descoperă preferințe muzicale comune, își destăinuie dorințele și visează împreună. Lily se simte tot mai atrasă de cel (sau cea) care îi scrie. Despre cine să fie vorba? În timp ce eroina cărții încearcă să dezlege misterul și să jongleze cu școala, prietenii, dușmanii și ciudata ei familie, descoperă că problemele inimii sunt greu de descifrat.
     O poveste de iubire emoționantă, dezvaluită de Kasie West cu mult talent, umor si sensibilitate. 


                                           Părerea mea:

     După cinci luni și ceva în care nu aveam chef să citesc nimic, cartea aceasta tocmai mi-a întors apetitul ca să citesc din nou. Este o carte minunată care m-a făcut foarte mult să râd.
     Deși stilul este simplu, autoarea a reușit cumva să mă poarte pe tărâmuri îndepărtate, adică în Arizona, locul unde se petrece acțiunea. Când am ajuns la jumătatea cărții, nici nu am mai ținut cont de ceva. Au trecut paginile așa de repede încât eram șocată de cât de prinsă eram în acțiune.
     Ideea cărții chiar mi-a plăcut foarte mult și pun pariu că mulți dacă o veți citi o să vă placă. Este o carte simplă, cu o acțiune care pe mine m-a cucerit și mi-a întors viața pe dos. Oh, și mai ales niște întorsături de situație la care nu m-aș fi așteptat nici în 100 de ani.
     Lily este un personaj frumos conturat, deși mi se pare puțin cam clișeica ideea că este o fată nepopulară, dar are totodată ambiție și curaj; aceste lucruri mi-au plăcut cel mai mult la ea.
     Pe scurt, este o carte care m-a inspirat și m-a făcut să înțeleg anumite lucruri. M-a făcut să simt tristețe, fericire, nervi și așa mai departe. Eu recomand această cartea care nu mi-a însenitat doar ziua, ci și viața.


Comentarii

Postări populare